Astăzi nu îmi pasă.

Câteodată eşti prea obosit să mai vezi, câteodată eşti prea stresat să mai auzi. Sunt zile în care te repeţi, devii un minunat roboţel. Sunt clipe în care te opreşti şi te întrebi ce naiba cauţi tu aici?

Sunt momente în viaţa noastră când ne preocupă anumite lucruri mai mult decât altele, când visele noastre sunt primele. Aşa va fi mereu, pentru că asta este firea naturii, ăsta este firescul.
Mai sunt zile când eşti sictirit, când nu râzi şi nu vorbeşti prea mult, când taci, dar în interiorul tău milioane de voci strigă de disperare.

Urbanizarea produce haos şi gălăgie, zgomot de claxon, miros de benzină, faruri aprinse, dar o linişte de mormânt interioară. Apare un gol de necuprins în interioriul individului. Faci lucurile mecanic, ca şi cum ar fi normal acest tip de viaţă, crezând că toate acestea vin de undeva din abisul sufletului tău. De fapt, e doar o deziluzie, e expresia agoniei interioare.

Uneori, te detaşezi de toate acestea, te aşezi pe marginea drumului şi observi, în tăcere. Vieţile trec, agitate, ciocnindu-se unele de altele, lovindu-se tot mai tare.Chipurile oamenilor sunt încărcate de riduri, de oboseală şi tristeţe. Zâmbetele sunt folosite ca arme, privirea încearcă să îşi întoarcă spatele, pentru a nu vedea direct neputinţa ei.

Dar vin şi momente în care te detaşezi complet, în care o amorţeală glacială te învăluie şi te domoleşte.
Astăzi sunt prea obosită ca să îmi mai pese...

Suflet bosumflat

Gândurile mele sunt picături reci de ploaie, ce sting sufletul ăsta care e gata să ia foc, aici lângă umbra vieţii. Încet, încet nu rămâne decât un pumn de cenuşă dintr-un suflet vesel şi viu. Ideile sunt umbrele spiritului meu ce aleargă dezorientat prin lumea asta haotică şi dezechilibrată.

Clipele o iau la goană pe culoarul timpului, se împing unele pe altele, grăbindu-se să moară cât mai repede. Şi în negura asta, nu aş vrea decât să îmi colorez puţin viaţa, să arunc culoarea speranţei pe sufeltul meu ursuz şi încruntat. Sufletul meu e bosumflat. Aşteaptă roua şi răsăritul ca să poată zâmbi din nou. Până atunci, stă acolo. Cuminte şi bosumflat.

Amintirile sunt gustul dulce-amărui al trecutului, ce încearcă să păşească timid pe tărâmul prezentului. Sunt sclipiri de emoţie, de trăire intensă ce luminează Universul şi chipul întunecat al Lumii.

Demonii din tine sunt doar nişte copii rătăciţi ai spiritului tău rebel. Ai putea uşor înghiţi, într-o clipă lumea asta de carton ce ne înconjoară, ai putea uşor strânge în pumni şi sfărâmiţa chipul Lumii. Şi totuşi nu o faci...

Te întorci în adâncul apelor, îţi numeri demonii şi aştepţi.

Din pasiune pentru viaţă

Am fost mereu de părere că lucrurile merită făcute cu pasiune, alftel le faci în zadar. E drept că nu poţi să faci chiar tot, tot,mai ales că în viaţă nu faci numai lucrurile care îţi plac. Dar în viaţa ta trebuie să existe pasiune. Pe lângă alte sentimente şi trăiri, pe lângă dragoste, bunătate, sinceritate, trebuie să îşi găsească şi pasiunea un loc.

Mă uit la unii oameni din jur, care au ales un alt drum în viaţa lor, au făcut ceea ce le-a plăcut, au fost în locurile în care inima i-a condus. Cred că asta a fost cheia succesului lor, s-au lăsat conduşi de inimă şi sunetul cristalin al pasiunii. Acum, suntem prea ocupaţi să ne ascultăm sunetul interior sau să vedem ce mai vrea şi sufletul ăsta chinuit de la noi.

Oare câţi dintre noi mai oferim un zâmbet cald şi sincer? Câţi dintre noi sunt fericiţi cu adevărat şi câţi îşi creionează o fericire virtuală cu ceea ce viaţa le oferă? Fericirea e o stare, nu se atinge, nu se cântăreşte, ea se trăieşte.

Tu o trăieşti?

Eu pentru mine

Azi am făcut numai ce am vrut eu. Azi am ieşit din firul normal şi plictisitor al zilelor, am refuzat să mai fac toate după anumite tipare, să fiu îngrădită de regulile altora, doar pentru că aşa "este bine".

Am citit ce am vrut eu, am dormit cât am vrut eu, m-am bucurat de ultimele ore ale weekend-ului, singură în casă. Am descoperit că şi singură îmi este bine. Nu mai am aceeaşi dependenţă de oameni pe care o aveam înainte. Sau poate încerc să mă amăgesc singură. Mi-am dat seama că oamenii fac numai ce vor ei, nu ce vrei tu. Indiferent cât suferi,râzi sau plângi, oamenii nu se gândesc decât la ei înşişi. Aşa facem cu toţii.

În singurătate, te dăruieşti numai ţie însuţi, nu rişti să dai fără să primeşti. De aceea, uneori singurătatea devine atât de tentantă. Şi totuşi ştiu cât de mult mă sperie singurătatea, cât de mult îmi doresc oameni în jur.

Rămân eu cu cafeaua mea, spre sfârşit de zi de duminică...bucurându-mă de mine însămi.

Keep dreaming

Visele unesc oameni, visele te fac să devii cineva. Un om cu vise are pentru ce trăi, are un scop în viaţă. Visele nu mor niciodată, poate se modifică, însă ele rămân veşnic în sufletul nostru. Ele ne călăuzesc drumul, ne luminează minţile şi inimile când e întuneric.

Eu am vise, şi ştiu că toată viaţa am să le am, fie ele măreţe, fie vise efemere...Nimeni nu îmi va putea lua sufletul, visele, gândurile şi viaţa.
Atunci când te uiţi în urmă la viaţa ta, să ştii că tot ce ţi-ai propus, ai îndeplinit.

Fă-ţi o lista cu visele tale, notează-le şi urmează-le. Uneori, visele devin realitate şi atunci realitatea devine propriul tău Paradis.